În fosta capitala Moldovei avem o ofertă specială pentru VW Jetta

Cadourile se desfac mai devreme la AutoBoca: noul VW Jetta la un preţ special! 

Unul dintre cele mai aşteptate momente din an, se apropie cu paşi repezi şi în mai puţin de două săptămâni, vom fi în compania oamenilor dragi inimii şi vom depăna amintiri ce ne vor readuce zâmbetul pe buze. Este o perioadă în care ne vom delecta cu bunătăţi şi ne vom bucura de fetele pline de entuziasm ale celor mici la desfacerea cadourilor de sub brad.

Crăciunul, fără îndoială are un farmec aparte şi aduce o stare de bine şi de linişte sufletească, în special fiindcă există un sentiment de unitate şi apartenenţă. Acum avem ocazia de a ne delecta cu experienţe pozitive şi uneori de neuitat. Ce înseamnă acest lucru? O să avem şansa de a ne bucura de amintiri de neuitat, care rămân cu noi tot timpul!

Photo credit: Marius Isac

În general, pe parcursul anului suntem foarte ocupaţi cu serviciu, responsabilităţi de natură diversă, încât timpul nu ne mai permite să petrecem prea multe momente de linişte cu familiile noastre. Chiar dacă investim puţin timp cu familia, stresul locului de mânca rămâne cu noi. Totuşi, într-o perioadă fascinantă de sărbătoare, devine mult mai uşor să te bucuri prezenţa familiei. Foarte mulţi români sunt plecaţi peste hotare şi un număr considerabil dintre ei sunt stabiliţi în diferite ţări (Anglia, Germania, Franţa, Spania chiar şi America şi altele).

Crăciunul este printre puţinele oportunităţi de a îşi revedea rudele şi prietenii din ţară. De regulă, de sărbători, avem câteva zile libere ce pot fi utilizate pentru o vacanţă înapoi în România, sau pentru a pleca într-un loc retras de tot ce îndeamnă agitaţie şi aglomeraţie. Mulţi romani vin acasă pentru a se bucura de prezenţa celor dragi.

Photo credit: Marius Isac

Iaşi, unul dintre cele mai mari oraşe din Moldova, cât şi un punct de acces important din ţară, are de regulă un flux de mii de turişti anual, iar în perioada sărbătorilor există o concentraţie ridicată de vizitatori. Oamenii vin aici fie pentru a rămâne în perioada Crăciunului, fie pentru a pleca către un alt orăşel moldovenesc (Bacău, Suceava, Rădăuţi şi altele). Sunt încărcaţi de cadouri şi mici surprize, tocmai pentru a face cât mai plăcută şederea în ţară. Dacă tot ai la dispoziţie doar câteva zile, atunci ar fi de preferat să le maximizezi utilitatea. Te bucuri de timpul liber cum trebuie şi în acest mod strângi multe amintiri frumoase.

Photo credit: Dusmanu Ionut

În decembrie, pe lângă sentimentele plăcute de a te revedea cu prietenii şi familia, mai sunt şi câteva aspecte practice ce trebuie luate în considerare. Va trebui să te gândeşti în special la un mijloc de transport capabil să te ducă la destinaţia vizată fără probleme. Nu este de mirare că în această lună, traficul va fi mai greoi şi că este musai să te înarmezi cu multă răbdare.

Însă, în ciuda acestor impedimente, cât şi a vremii capricioase, efortul cu siguranţă merită. Nimic nu este mai plăcut decât să îţi îmbrăţişezi familia, mai ales după luni în care nu aţi avut şansa să vă vedeţi. Ei sunt alături de tine în momentele dificile şi nu strică să împarţi şi zilele frumoase cu ei.

Photo credit: Marius Isac

O călătorie de succes presupune şi un pic de organizare în prealabil. În primul rând, vei avea nevoie de o maşină bună pe care să te poţi baza pentru drumurile ce urmează să le întreprinzi. Cel mai probabil, nu îţi vei dori să te prindă seara de ajun, undeva pe marginea autostrăzii încercând să depistezi de ce nu mai porneşte motorul. Din acest motiv, foarte mulţi români aleg să închirieze maşini. Este o metodă relativ simplă şi eficientă de a te bucura de un mijloc de transport de calitate. Până la urmă de ce să nu bucuri de o experienţă auto plăcută?

Photo credit: Dusmanu Ionut

În al doilea rând, autoturismul va trebui să fie uşor accesibil şi la locaţia de care ai tu nevoie. Dacă ajungi în Iaşi (sau la aeroportul din Iaşi), atunci ar fi de preferat ca în câteva minute să îţi vezi de drum (nu să aştepţi sau să cauţi în disperare o agenţie de rent). Accesul rapid la maşina contează foarte mult. În acest mod câştigi timp, uşor de investit în alte activităţi.

În al treilea rând, pe lângă faptul că maşina închiriată ar trebui să fie în condiţii excelente, ar mai trebui să găseşti şi un preţ mic. De ce să nu economiseşti, mai ales dacă există şi această şansă? În decembrie, poţi găsi promoţii speciale la mai orice tip de bun şi serviciu. Iar dacă vei căuta atent, vei accesa şi câteva oferte de rent avantajoase.

Photo credit: Bogdan Tofan

Dacă eşti în căutarea unui autoturism bun în Iaşi, ce poate fi închiriat la un preţ mic, atunci poţi contacta cu încredere AutoBoca. De ce să ne alegi pe noi? Fiindcă îţi oferim atât maşini deosebite cât şi servicii de calitate. La AutoBoca, clienţii noştri sunt mereu pe primul loc şi nu ne este frică să depunem eforturi suplimentare pentru a veni în sprijinul nevoilor tale de transport. Noi avem mereu grijă ca fiecare client să se bucure de o experienţă auto pozitivă, lipsită de probleme.

Bineînţeles, nu trebuie să ne crezi pe cuvânt. Te invităm să citeşti chiar tu ce spun cei care ne-au ales serviciile despre experienţa avută! Pe site-ul nostru oficial, la secţiunea testimoniale, ai acces la zeci de feedbackuri din partea clienţilor noştri. Şi fiindcă ştim că 96% din aceştia ne-ar recomanda mai departe, suntem încrezători că şi tu te poţi număra printre clienţii mulţumiţi! De ce să nu te numeri şi tu printre cei care sunt mulţumiţi de serviciile primite?

Ţinând cont de aceste aspecte, în luna decembrie, ţi-am pregătit o ofertă de nerefuzat la o maşină excepţională: VW Jetta. Dacă ai nevoie de un autoturism bun, elegant, spaţios şi rezistent, atunci Jetta poate fi soluţia. În Iaşi, vei avea oportunitatea să închiriezi noul model de VW Jetta la un preţ mai mult decât atrăgător! Ce trebuie să faci pentru a accesa această promoţie? În rândurile următoare îţi vom explica paşii de urmat cu detalii amănunţite.

Călătorii în decembrie lipsite de stres cu noul VW Jetta

De Crăciun, cu toţii ne dorim să ne facem vacanţă cât mai frumoasă, memorabilă şi lipsită de probleme. Având în vedere că sunt puţine momente din an în care ne putem permite să ne relaxăm şi să uităm de griji, merită să investeşti în produse şi servicii de calitate ce îţi vor îmbunătăţi nivelul de confort. În luna decembrie, călătoritul este aproape inevitabil, însă această experienţă poate deveni foarte plăcută mai ales dacă ai ca partener de drum o maşină de calitate.

Photo credit: Bogdan Tofan

În acest sens, noi, cei de la AutoBoca, îţi venim în sprijinul tău cu multe modele noi de autoturisme şi multe promoţii interesante. În perioada 15-22 decembrie, ai oportunitatea să închiriezi în Iaşi noul VW Jetta la un preţ mai mult decât avantajos. Când te gândeşti la marca VW, automat în minte apar asocieri cu un autoturism excelent în ceea ce priveşte nivelul înalt de calitate, experienţa inedită a condusului deosebită cât şi dotările performante.

Iar noul model de Jetta nu dezamăgeşte. Din contra! Cu această maşină poţi porni la drum cu încredere mai în orice regiune a României. Este versatil, uşor de manevrat şi dacă îl vei alege, vei avea parte de toate condiţiile necesare pentru o călătorie lipsită de şters, confortabilă şi în siguranţă.

De ce să nu profiţi la maximum de perioada sărbătorilor şi să vizitezi câteva din locaţiile româneşti cele mai frumoase? Cu un VW Jetta alături, îţi va face plăcere să conduci cu orele şi nici nu vei simţi când va trece timpul. Clienţii AutoBoca care au ales această maşină şi-au arătat doar încântarea faţă de performanţă arătată la drum. VW Jetta poate fi o maşină perfectă pentru călătorii cu familia oriunde în ţară.

Ce trebuie să faci pentru a te bucura şi tu de noul model VW Jetta? Vino acum în sediul nostru de la Iaşi şi întreabă-ne de ofertă specială! Agenţii noştri îţi stau oricând la dispoziţie pentru a te ajuta să faci alegerea corectă. Grăbeşte-te! Promoţia este valabilă doar până pe 22 decembrie. Te aşteptam cu mare drag!

Autoturisme bune de inchiriat