Mini-vacanţă urbană în Cluj

5 obiective turistice pe care nu ar trebui să le ratezi în Cluj Napoca: o plăcere turistică aparte

Fiecare drum te poate încânta, mai ales dacă ai aproape prieteni buni. Dacă doriţi ca fiecare călătorie să fie mai mult decât plăcută, atunci nu strică să vă informaţi. Atunci când spui Cluj Napoca, gândurile îţi zboară către acel frumos orăşel montan unde istoria şi tradiţionalismul se împleteşte într-un mod elegant cu elemente de modernism. Datorită frumuseţii şi bogăţiei culturale, Clujul este considerat o surpriză urbană, ce merită să o descoperiţi cu deosebită plăcere.

Pe fiecare străduţa vei putea descoperi clădiri deosebite ce te vor încânta prin farmecul şi poveştile lor. Aici a fost construită una dintre cele mai cunoscute cetăţi medievale săseşti, şi unde a crescut Matei Corvin, cel mai mare Rege al Ungariei. Însă, Clujul este mai mult decât istorie, este un oraş transilvănean special, care te încântă cu fiecare pas împărţit în doi sau grup.

Photo credit: Bogdan Almajan

În ultimii ani, în Cluj Napoca spiritul antreprenorial a prins noi aripi de dezvoltare, atrăgând investitori din diverse colţuri ale Europei. Aceste schimbări au adus un număr mare de vizitatori în Cluj Napoca care vin aici fie în interes de afaceri sau doar pentru a se relaxa. Indiferent de scopul călătoriei, fiecare turist sau om de afaceri se poate simţi bine aici. Ei au descoperit comorile turistice ascunse în acest frumos oraş montan ce îi determină să revină mereu cu drag. Foarte mulţi oameni aleg să-şi petreacă vacanţa urbană în Cluj Napoca. De ce fac ei acest lucru? De ce aleg ei cu drag să viziteze oraşul?

În acest oraş multicultural, turiştii vin cu mult entuziasm pentru a lua contact cu o societate dinamică şi mereu întreprinzătoare. Te bucuri de o plăcere turistică, culturală şi istorica specială, greu de uitat! Cei care aleg să viziteze oraşul nu sunt dezamăgiţi de ceea ce pot vizita aici. Sunt activităţi potrivite pentru preferinţele tuturor, fie că iubeşti natură, istoria, arhitectura sau poveştile şi legendele transmise  din generaţie în generaţie. Un lucru rămâne constant în relatările turiştilor: fiecare oră petrecut în Cluj este o reală plăcere.

Photo credit: Ștefania Lău

De regulă, timpul este cel care ne limitează vacanţele şi nu reuşim să explorăm în profunzime destinaţiile turistice propuse. Însă, cu puţină pregătire şi informaţiile corespunzătoare, poţi trece în revistă câteva dintre obiectivele turistice principale din Cluj (îndeajuns încât să te laşi cucerit de farmecul acestui oraş). Ce ai putea vizita în doar câteva zile în această capitală istorică a României? Lista cu atracţii poate fi îndestulătoare, însă poţi selecta 5 obiective turistice principale pe care nu ar trebui să le ratezi în Cluj. Ştim că sunt multe alte obiective pe care nu ar trebui să le rataţi. Totuşi, am încercat şi noi să ne limităm la doar 5 variante.

Poţi începe explorarea cu o vizită la unul dintre cele mai impresionante palate precum Palatul Banffy. Este situat în centrul oraşului, care la rândul lui îţi va crea impresia unui muzeu imens în aer liber. Palatul Banffy a fost finalizat în anul 1785 fiind una dintre cele mai îndrăzneşte construcţii ale Clujului din secolul XVII şi XVIII. Grandoarea, atenţia la detalii, arhitectura cu influenţe de baroc, continua să minuneze turiştii şi din prezent. Acest palat are zeci de încăperi şi a fost construit pentru familia de nobili de origine maghiară, Banffy. În prezent, palatul este un punct de reper pentru oraşul Cluj şi chiar pentru întreaga regiune.

Un alt obiectiv turistic ce ar trebui inclus pe lista ta este Teatrul Naţional, situat în piaţa Avram Iancu. Acest teatru este considerat a fi cea mai importantă instituţie de gen din Transilvania şi este o adevărată privelişte în sine. În funcţie de oră la care te-ai hotărât să îl vizitezi, poţi chiar participa la un eveniment cultural sau să vizionezi şi o piesă de teatru chiar. Te poţi delecta cu perfomanţele actorilor talentaţi cât să descoperi şi mai multe detalii despre istoria generoasă a Teatrului Naţional. În proximitatea sa, vei găsi Catedrala Ortodoxă, un frumos lăcaş de cult construit între anii 1923-1933. Ce îţi va atrage atenţia la acest obiectiv turistic este cupola mitropolitană, un dom structurat după catedrala din Sofia (unde se poate şi urcă, pentru o privelişte deosebită asupra oraşului).

Bineînţeles, vizita ta în Cluj Napoca trebuie să includă Piaţa Unirii şi frumoasă Cetăţuie. Aici vei găsi inima medievală a oraşului, cât şi locul în care s-au învolburat cu mult entuziasm revoluţionarii şi eroii de război. În împrejurime vei da peste o altă catedrala deosebită, şi anume Catedrala „Sf. Mihail”, o construcţie de la sfârşitul secolului al XIII-lea. Pe lângă vechimea deosebită a acestui monument ce a reuşit să treacă testul timpului, Catedrala „Sf. Mihail” se diferenţiază de celelalte lăcaşe de cult prin stilul arhitectural cât şi deţinerea celui mai înalt turn bisericesc din România.

Photo credit: Marius Isac

Şi pentru a-ţi finaliza vizita în Cluj într-o notă liniştită, poţi da o raită prin Grădina Botanică „Alexandru Borza”, să te destinzi şi relaxezi în mijlocul naturii. Aici sunt prezervate peste zece mii de specii de plante şi arbuşti, toate formând un adevărat colţ de rai rupt de agitaţia din oraş. Sunt multe surprize florale ce merita atenţia voastră desăvârşită.

Fără îndoială, vei găsi mult mai multe obiective turistice de vizitat în Cluj, totul depinde de preferinţele tale şi de timpul de care dispui. Însă, cum poţi explora oraşul Cluj după bunul plac? Mijlocul de transport joacă un rol important mai ales dacă vrei să economiseşti timp şi să eviţi traficul. De aceea, dacă îţi alegi o maşină bună, călătoria ta poate deveni o adevărată aventură turistică. În acest sens, AutoBoca, îţi propune să descoperi ofertele noastre la închirieri maşini pentru Black November. Vei avea la dispoziţie o selecţie generoasă de autoturisme ce merită conduse în oraşele montane din România. Haide să le descoperi şi tu!

Promoţii speciale la închirieri pentru luna noiembrie la AutoBoca

Dacă ţi-ai propus să petreci o vacanţă urbană în oraşul Cluj Napoca, atunci noi te putem ajuta! În luna noiembrie am creat câteva oferte speciale care te vor provoca să călătoreşti şi mai mult. Autoboca este una din firmele de la care puteţi închiria o maşină de calitate şi la un preţ avantajos! Dacă tu crezi că sună prea bine să fie adevărat, atunci contactează-ne şi convinge-te chiar tu. Ne dorim ca tu să pleci din sediul nostru zâmbind şi mulţumit de autoturismul ales. Vei avea posibilitatea să conduci maşini de la producători de top ce îţi vor oferi toate condiţiile necesare pentru o călătorie lipsită de griji.

Clujul poate fi deosebit de frumos mai ales în această perioadă a anului aşa că de ce să nu profiţi de această ocazie pentru a porni la drum cu un autoturism bun?  Vrei să te bucuri de o experienţă auto plăcută? Atunci vino la AutoBoca! Agenţii noştri sunt oricând pregătiţi să te întâmpine cu recomandări şi modele noi de maşini.

Nu doar atât, însă pentru Black November, preţurile au scăzut considerabil, însă calitatea a crescut. Cum? Am introdus în flota peste 100 de autoturisme noi, cu puţini km la bord. Contactează-ne chiar astăzi şi profită de promoţiile la închirieri maşini pentru Black November!

Autoturisme bune de inchiriat