Cel mai frumos drum din Europa: Transfagarasanul

Vedetele de la Top Gear laudă Transfagarasanul

 

Autoturisme de inchiriat preturi mici

România a fost de multe ori subiectul unor analize turistice serioase, venite din partea unor reviste de specialitate şi nu numai. În urma acestor specialiştii au observat câteva locuri deosebite, ce merită să fie promovate fără reţineri. Unul dintre aceste locuri este Transfagarasanul, un drum printre munţi, ce leagă cerul de pământ cu graţie divină. Fiecare părticică a acestui drum incita spiritul şi trezeşte simţurile. Te uiţi în stânga şi-n dreapta şi te minunezi de simbioza naturii cu Universul. Aici poţi zâmbi fără motiv şi evident poţi descoperi frumoase oaze de linişte şi seninătate spirituală. Să nu credeţi că exagerăm. Majoritatea şoferilor care au străbătut de la un capăt la altul Transfagarasanul s-au bucurat de experienţe auto sublime.

Unii chiar spun că degeaba ai condus prin România dacă nu ai parcurs acest drum. De ce este atât de special Transfagarasanul? Vom încerca în rândurile următoare să răspundem la această întrebare şi să vă oferim o perspectivă interesantă asupra unei posibilităţi turistice aparte. Sunt câteva caracteristici ale acestui drum care-l fac cu adevărat unic în lume. Anul trecut realizatorii emisiunii Top Gear au venit în România pentru a descoperi Bucureştiul dar şi pentru anumite zone speciale de condus. Ce au descoperit aceştia? În primul rând au văzut o ţară frumoasă cu un potenţial turistic de invidiat. Pe lângă lucrurile bune, au existat şi părţi care nu ne fac cinste: mizerie pe străzile Bucureştiului şi drumuri cu mult prea multe gropi. Totuşi cea mai importantă descoperire pe care aceştia au făcut-o în ţara noastră este Transfagarasanul, un drum croit printre munţi şi nori ce-ţi taie respiraţia.

 

Orice şofer ar fi norocos să străbată Transfagarasanul

 

transfagarasan

Indiferent de maşină pe care o ai la dispoziţie drumul este o reală plăcere. Te urci la volan, apeşi piciorul pe acceleraţie şi te laşi în „grija” munţilor. DN7C sau mai bine cunoscut sub numele de Transfagarasan începe din comună Bascov şi sfârşeşte la începutul DN1 (Sibiu – Braşov), undeva în imediata vecinătate a comunei Cărţişoara. Acest drum al munţilor este lung, cuprinzând aproximativ 151 de kilometri în lungime. Numele îi este dat de munţii Făgăraş. De ce este atât de special şi apreciat drumul? Unicitatea sa este dată de altitudinea înălţa la care a fost realizat – 2042 metri în apropierea lacului Bălea. Este un drum cu privelişti minunate şi nu îl poţi străbate fără să nu te opreşti şi să faci o fotografie sau două. Pe lângă spectacolul naturii sunt câteva locuri pe care nu ar trebui să le rataţi.

Dacă vă tot aflaţi într-o excursie, puteţi vizita cu încredere cetatea Poenari şi Barajul Vidraru. Lacul glaciar Bălea este în apropiere şi poate fi vizitat. De asemenea aveţi şansa de a vedea cascada Bălea. Să aveţi pregătit aparatul de fotografiat sau telefonul deoarece o să doriţi să faceţi cât mai multe poze posibil. Aşa cum poate ştiţi pe 1 noiembrie accesul pe Transfagarasan este închis. Drumul este înzăpezit odată cu venirea iernii şi din acest motiv nu puteţi conduce aici. El este redeschis pe 30 iunie, odată cu încălzirea vremii.

de unde pot inchiria o masinaDacă doriţi să parcurgeţi Transfagarasanul în siguranţă, trebuie să vă asiguraţi că o faceţi la volanul unei maşini bune. AutoBoca rent a car vă poate oferi maşini SUV de calitate, suficient de puternice pentru a face faţă unei drumeţii printr-o zonă atât de complexă. De exemplu: aveţi posibilitatea de a opta pentru Dacia Duster, Nissan Qashqai, Porsche Cayenne S sau Vw Touareg. Aceste maşini pot face faţă cu succes unui drum atât de complex precum este Transfagarasanul.

Doriţi să aflaţi mai multe lucruri despre maşinile de Bun Venit SUV de la AutoBoca?

Autoturisme bune de inchiriat