Cel mai frumos loc de vizitat în 2019 în România

Primele experienţe turistice din 2019: unde să vă petreceţi vacanţele? Să căutăm împreună câteva răspunsuri! 

Anul 2019 poate fi o sursă de fericire şi bucurii nenumărate, mai ales dacă reuşim să împărţim călătoria cu prieteni şi familie. Majoritatea dintre noi ne-am propus deja rezoluţii şi obiective interesante pentru noul an pentru a progresa şi a obţine acea mulţumire sufletească. Vrem să trecem cu capul sus prin provocărilor lunilor noului an şi să ne bucurăm de rezultate personale pozitive. De ce să nu menţionăm şi câteva realizări excepţionale?

Photo credit: Mihaela Abalaesei

Chiar dacă cariera are un rol important în dezvoltarea noastră, nu ar trebui să neglijăm persoanele care ne fac viaţa mai frumoasă (familia şi prietenii). Momentele petrecute în compania lor ne oferă forţa şi ne reîncarca cu energie pentru a continua să înfruntăm provocările ce ne apar în fata zi de zi. De cele mai multe ori experientele pozitive din viaţa noastră includ şi prezenţa prietenilor şi a câtorva membrii ai familiei. În prezent este destul de uşor să stabilim parametrii unei călătorii plăcute, demnă de împărţit cu cei dragi.

O variantă plăcută şi interesantă pentru a ne bucura cât mai mult de oamenii dragi este să plecaţi în mici vacanţe. În acest fel vă puteţi deconecta de la stresul de la serviciu, rutină, să descoperiţi locuri noi şi să creaţi şi amintiri plăcute. Şi partea bună este că nu este necesar să avem concedii extinse pentru a ne bucura de experienţe turistice inedite.

Poate fi vorba de un weekend prelungit sau 2-3 zile pe care le putem “fura” şi dedica explorării bogăţiilor României. Această perioadă poate fi suficientă pentru cadrul unei experienţe pozitive. Credem că este important să ne asigurăm că din când în când avem parte de drumuri minunate alături de cei dragi. În acest mod ne putem încărca cu energii pozitive.

Photo credit: Delia Gospodaru

Aşadar, de ce să nu călătoriţi mai mult în 2019? Poate fi unul dintre acele obiective importante de atins pentru noul an: să vedeţi cât mai multe locuri deosebite din care puteţi învăţa câte ceva (fie despre istoria zonei, tradiţii, obiceiuri sau să vă bucuraţi de peisaje incredibile). De asemenea, dacă veţi reuşi să vă acordaţi timp pentru destindere, veţi reuşi să lucraţi cu mai mult spor şi entuziasm pentru a vă atinge scopurile propuse. Doctorii recomandă mereu odihna şi relaxare celor care depun efort considerabil în fiecare zi.

Câteva zile în natură fac adevărate minuni pentru sănătatea şi bunăstarea noastră. Cine ar putea fi stresat într-o mică staţiune montană, înconjuraţi doar de brazi vii, înalţi şi peisaje din poveşti? La prima vedere ar putea să pară complicat să vă planificaţi o mică vacanţă, mai ales în primele luni din 2019. S-ar putea aduce argumente împotriva plecării la drum precum vreme nefavorabilă, temperaturi scăzute, trafic anevoios şi tot aşa.

Photo credit: Ionuț Dușmanu

Însă, în acelaşi timp, nu trebuie să ignorăm frumuseţea iernii. Marele alb care acoperă munţii ne invită la distracţie şi explorare (ski, snowboarding, patinoar). Mai în fiecare staţiune veţi găsi câte ceva interesant de făcut. Trebuie doar să vă informaţi corespunzător şi veţi găsi câteva locaţii de-a dreptul fascinante şi care vă vor tăia respiraţia. Documentarea joacă un rol esenţial în asigurarea unei experienţe pozitive.

Într-un mod paradoxal cu cât avem acces la o paletă mai generoasă de variante cu atât ne este mai greu să luăm o decizie. De aceea nu strică să consultăm câteva ghiduri de călătorii care propun diverse destinaţii şi cu o descriere detaliată. În această manieră ne putem face o idee mai corectă privind aşteptările pe care le putem avea de la regiunea respectivă.

Photo credit: Bogdan Tofan

Opiniile şi recenziile altor turişti pot aduce la lumina câteva elemente ce sunt omise în prezentarea oficială de către agenţii sau alţi organizatori de vacanţe. Sunt foarte multe articole scrise de turişti, care încearcă să pună accent pe lucrurile pozitive şi negative experimentate în cadrul unei călătorii.

În acest sens, ne-am propus să vă ajutăm să identificaţi câteva destinaţii deosebite din România pentru 2019.  Avem o ţară incredibil de frumoasă şi merită apreciată pe deplin. Sunt multe locaţii care deşi nu au primit prea multă promovare, ele sunt deosebit  de frumoase . Aşadar, vă propunem să  includeţi în itinerariul de călătorie pentru 2019 şapte destinaţii minunate din România. Vă invităm să aflaţi chiar acum mai multe detalii! În rândurile următoare o să descoperiţi câteva locuri interesante, pe care merita să le aveţi în vedere atunci când stabiliţi un itinerariu.

7 locuri de vizitat în România în 2019: care sunt cele mai frumoase locuri de văzut în ţară?

Sunteţi în căutarea celui mai frumos loc de vizitat în 2019 în România? Răspunsul la această întrebare vine multe forme, mai ales dacă alegem să ne informăm online înainte de a porni la drum. Din fericire astăzi este mai uşor ca oricând să plănuim o călătorie minunată în România, datorită avansului tehnologic. Din confortul case noastre şi doar cu câteva clickuri putem culege îndeajuns de multe detalii pentru a ne hotărî asupra unor destinaţii.

Photo credit: Delia Gospodaru

Mulţi călători îşi împărtăşesc experienţele turistice în diverse postări, uşor de citit şi extrem de instructive. Unii dintre ei chiar au făcut şi documentari video foarte amănunţite. În această manieră vom şti exact la ce ne vom aştepta din acea regiune, deşi cel mai bine am aprecia minunăţia locurilor dacă am fi prezenţi în persoană. Aşa că, de ce să nu profităm de „mărinimia” internetului? Cu puţină atenţie şi răbdare veţi descoperi câteva variante deosebite care chiar merită atenţia voastră.

În acest sens, am pus la punct o listă cu destinaţii deosebite de vizitat în anul 2019 începând chiar şi cu primele luni de iarnă. Iată 7 locuri deosebite care merită descoperite în viitoarele experienţe turistice:

Photo credit: Marius Isac

Sinaia. Dacă nu aţi ajuns până acum în Sinaia sau nu aţi avut ocazia să o descoperiţi cu atenţie, atunci în 2019 ar fi momentul să exploraţi acest orăşel montan. Fără îndoială aţi auzit doar cuvinte de laudă pentru Sinaia pentru că majoritatea turiştilor au avut parte de experienţe incredibile. Pe timp de iarnă aceasta staţiune se transformă într-un mic paradis cu zăpadă generoasă, cu brazi înalţi şi verzi şi cu părţii spaţioase care va invita la distracţie. 

Nu doar atât, însă aici se organizează diverse festivaluri în funcţie de sezon şi sărbători religioase (vă puteţi delecta cu delicii culinare, vinuri aromate şi să testaţi bucătăria locală). Nici pe timp de vara nu veţi fi dezamăgiţi de Sinaia. Este o aşezare minunată unde vă puteţi relaxa şi fugi la umbra copacilor bogaţi pentru a scăpa de căldurile cotropitoare. 

Poze castel Peles Romania
Photo credit: Dusmanu Ionut

Nu doar atât, însă aici se afla şi unul dintre cele mai frumoase castele din România: Castelul Peleş. Este un exemplu viu al luxului specific clasei burgheze din secolul XIX şi fiecare detaliu este atent lucrat (multe din ele chiar şi manual). Din fericire această capodoperă arhitecturală este deschisă publicului şi puteţi vizita câteva din cele peste 300 de camere ale castelului. La Sinaia puteţi ajunge în mai puţin de două ore dacă plecaţi din Bucureşti şi în aproape 5 ore dacă veţi pleca din Iaşi. Cu o maşină bună veţi putea avea parte de o călătorie plăcută şi fără stres.

Poiana Braşov. Aceasta este una dintre cele mai iubite destinaţii de vacanţă atât de către turiştii romani cât şi de către cei străini. O explicaţie simplă ar fi fiindcă în Poiana Braşov veţi găsi toate elementele necesare unei vacanţe de neuitat: pârtie de ski, păduri generoase de conifere ideale pentru drumeţii pe munte, peisaje spectaculare, tradiţii şi o istorie locală bogată şi gazde primitoare. Lista de motive pentru a vizita Poiana Braşov poate continua. Însă, cu certitudine, aceasta staţiune montană vă va surprinde foarte plăcut.

Foto: Constantin Seghedin

Pe timp de iarnă vă puteţi petrece timpul pe pârtie sau la patinoar iar la final să savuraţi câte o cană de vin fiert sau ciocolată caldă. Pe timp de vara vă puteţi plimba prin pădurile dese din împrejurimi şi chiar să vă aventuraţi să urcaţi la altitudini de câteva sute de metri. Peisajele vor fi de invidiat şi efortul urcuşului anevoios cu siguranţă va merita. 

Foto: Constantin Seghedin

La doar câţiva kilometri distanţă aveţi şi oraşul Braşov la îndeamnă care merită vizitat. Este unul dintre cele mai vechi aşezi din România (alături de Sibiu) şi are multe de oferit vizitatorilor curioşi. Biserica Neagră, Piaţa Sfatului, Strada Sforii şi Muntele Tâmpa sunt câteva dintre atracţii. Din Bucureşti în Poiana Braşov veţi face aproximativ 2 ore jumătate iar din Iaşi în aproximativ 5 ore veţi ajunge la destinaţie. Bineînţeles, dacă veţi pleca din Cluj distanţă va fi puţin mai mare, însă şi traseul în sine poate fi interesant dacă aveţi compania şi autoturismul potrivit.

Zărneşti. Sudul României are zeci de destinaţii turistice incredibile iar Zărneşti este una dintre ele. Acest sătuc montan vă va cuceri prin frumuseţe, similitudine şi pitorescul localului. Poate fi destinaţia ideală dacă v-aţi propus să vă relaxaţi şi să uitaţi de griji. Turiştii apreciază cel mai mult frumuseţea naturală, a peisajelor şi a liniştii predominanta în atmosferă. Aici vă puteţi elibera de griji, stres şi probleme.

Photo credit: Vasile Prisacariu

 La doar câţiva kilometri depărare veţi găsi Plaiul Foii o altă staţiune foarte iubita pentru natura neîmblânzită. Uneori o pauză de la zidurile de beton ale marilor oraşe este mai mult decât binevenită. Aşa ne vom reîncărca cu energie şi cu vitalitate şi cu mai mult elan pentru a munci în vederea atingerii obiectivelor noastre.

Colibita. Unii turişti au botezat această locaţie precum “marea dintre munţi”. De ce? Fiindcă aici veţi găsi unul dintre cele mai adâncuri lacuri din România, mai precis Colibita. Este un mic paradis ascuns între munţii înalţi şi aici aleg să vină turişti de peste tot în lume pentru a se relaxa, pentru a se plimba în inima naturii sau pentru a celebra alături de prieteni un eveniment anume. 

Photo credit: Vasile Prisacariu

Sunt şi câteva legende asociate cu acest loc incredibil de frumos. Se spune că la fundul lacului se află vechea biserica a satului ce a fost cufundat sub apă şi că în anumite perioade a anului încă se poate observa crucea din vârf. Există şi teorii că în apele adânci a lacului zac şi creaturi înfricoşătoare, însă asta doar amplifica misterul şi atracţia faţă de această zonă.

Colibita poate fi o destinaţie excelenta atât pe timp de vară cât şi pe timp de iarnă. Aici vă puteţi “ascunde” în spatele masivelor muntoase şi să vă cazaţi la una dintre căbănuţele de lângă lac. Este o atmosferă intimă, ideală pentru a vă deconecta de agitaţia şi aglomeraţia marilor oraşe. La Colibita veţi ajunge cu uşurinţa cu maşina în aproximativ 2 ore dacă plecaţi din Cluj şi un pic peste 4 ore cu plecarea din Iaşi.

Photo credit: Mihaela Tănase

Vatra-Dornei. O altă staţiune montană deosebit de îndrăgită din Moldova este Vatra-Dornei. Principalele puncte de atracţie de aici sunt pârtia de ski, pădurile de confiere generoase, peisaje incredibile şi localnici ospitalieri. Aici tradiţiile şi viaţa pitorească predomina ceea ce ne duce cu gândul la acele vremuri în care fericirea era puţin mai uşor de atins. Mulţi oameni duc vieţi simple şi încă păstrează o legătură strânsă cu natura. 

Veţi putea să vă desfătaţi la câteva restaurante din zonă, să respiraţi aerul curat de munte şi vă puteţi încumeta şi la câteva drumeţii (bineînţeles cu echipament corespunzător). Vatra Dornei poate fi o destinaţie excelentă pentru un weekend prelungit sau pentru câteva zile în care doriţi să evadaţi de rutină.

Photo credit: Mihaela Abalaesei

Cascada Bigar. Revistele de specialitate cât şi alte site-uri de turism considera că aceasta cascadă este una dintre cele mai frumoase din Europa. Deşi prin dimensiuni ar fi uşor întrecută de altele (precum Cascada Cailor, Duruitoarea), Bigar are farmecul ei aparte. Este acoperită de muşchi verzi care coordonează şi mişcările apei. La doar câţiva paşi veţi putea admira şi Izvorul cât şi Cascada Bigar. Aici veţi găsi o mică frântură de paradis, un loc în care natura a rămas neschimbată. 

Photo credit: Mihaela Abalaesei

Motivul pentru care merită să vizitaţi Cascada Bigar este că veţi găsi un colţişor verde, neîntinat şi de unde vă puteţi lua energiile pentru încă o săptămână de muncă. Este o plimbare benefică pentru psihic şi fizic. De asemenea, cei pasionaţi de fotografii vor fi extraordinar de încântaţi de peisaje.

Orşova. Acest orăşel este situat la malul Dunării, ceea ce înseamnă că veţi avea acest fluviu deosebit la picioare. Pe celălalt mal se afla Bulgaria, deci vă veţi simţi ca şi cum sunteţi între două ţări diferite (într-un fel aşa şi este). Pe timp de vară, va fi o adevărată plăcere să mergeţi într-o plimbare cu barca şi să vizitaţi Cazanele Dunării, una dintre atracţiile principale de aici. 

Photo credit: Georgiana Boca

Întreaga călătorie durează puţin peste două ore şi veţi pătrunde într-o lume magic, înconjuraţi doar de munţi, apă şi păduri dese. Veţi putea admira şi statuia chipului lui Decebal cât să şi descoperiţi câteva fragmente din istoria vastă a României. Pasionaţii de pescuiţi se vor simţi în paradis la Dunăre, fiindcă aici vieţuiesc zeci de specii de peşti. La Orşova puteţi ajunge cel mai simplu cu maşina şi drumul va dura câteva ore bune în funcţie de oraşul de unde veniţi.

Lista cu destinaţii interesante de vizitat în România în 2019 poate fi continuată şi completate cu multe alte locaţii (Targu-Mures, Sibiu, Cluj-Napoca, Salina Turda şi tot aşa). La final, decizia vă aparţine, însă înainte de a porni la drum este bine să fiţi informaţi corespunzător. În această manieră, vă veţi pune la punct un itinerariu deosebit pe care să îl urmaţi cu plăcere. 

De asemenea, va trebui să alegeţi un autoturism de încredere pe care să îl utilizaţi fără restricţii pe toată durata vacanţei voastre. Dacă aveţi de parcurs sute de kilometri prin ţară, atunci ar fi de preferat să o faceţi în condiţii de maxim confort şi siguranţă. La acest aspect vă poate ajuta AutoBoca. Cum anume? Vă invităm să aflaţi chiar acum!

Maşini de bun venit ideale pentru călătorii în 2019

Orice vacanţă frumoasă începe la volanul unei maşini de calitate. Dacă vă simţiţi confortabil şi în siguranţă cu autoturismul pe care îl conduceţi atunci cu siguranţă vă veţi bucura de fiecare parte a călătoriei. Şi dacă aveţi posibilitate să aveţi parte şi de companie plăcută, atunci vă puteţi distra chiar şi în timpul drumului: jocuri de tip Fazan, muzică bună, cântat impresiona cât şi discuţii interesante.

Rent VW Jetta in Romania great price
Photo credit: Bogdan Tofan

AutoBoca vă poate ajuta să găsiţi un model de autoturism pe care să vă placă să îl conduceţi. Suntem o firmă profesionistă de închirieri auto cu 10 ani de experienţă în domeniu şi mereu alături de clienţii noştri. Pentru călătorii în 2019 prin România vă propunem să închiriaţi câteva modele deosebite precum Renault Trafic, VW Jetta sau Dacia Logan.

Acestea sunt autoturisme ce au demonstrat de-a lungul anului 2019 că pot oferi experienţe auto pozitive. Clienţii care le-au ales drept parteneri de drum au fost foarte încântaţi de performanţa lor. Din acest motiv suntem convinşi că şi voi veţi avea motive să fiţi încântaţi de ele.

Renault Trafic este un microbuz spaţios ideal pentru vacanţe cu un grup mare de persoane, VW Jetta poate fi o alegre înţeleaptă pentru excursii cu prietenii, familia sau în cuplu iar Dacia Logan este o maşină 100% românească gata să vă ducă oriunde în România fără probleme. Partea ceea mai bună este că le puteţi închiria de la AutoBoca la un preţ cu adevărat avantajos. De ce să nu-l descoperiţi? Mai mult decât atât, în fiecare lună încercam să dezvoltăm oferte, pe care să le accesaţi.

Avem sedii în 13 locaţii din ţară (inclusiv oraşele şi aeroporturile principale) ceea ce înseamnă că indiferent de punctul de pornire (Iaşi, Bucureşti, Cluj, Targu-Mures, Bacău, etc.) noi vă stăm alături cu o maşină de bun venit şi cu oferte de rent greu de refuzat. Agenţii noştri vă vor oferi toate informaţiile necesare pe durata procesului de rent pentru că voi să ştiţi clar pentru ce plătiţi şi care sunt condiţiile de închiriere. AutoBoca se bazează pe profesionalism şi transparentă fiindcă ne respectăm clienţii. 

Vrem ca toţi cei care ne păşesc pragul să aibă parte de experienţe auto inedite şi nu vom face tot posibilul pentru a ne atinge acest obiectiv. Aşadar, vă invităm să intraţi chiar acum pe homepage-ul nostru şi să descoperiţi câteva oferte interesante de care aţi putea profita chiar astăzi!

Inchirieri auto oras