Cum conducem iarna în condiţii de siguranţă la munte?

Eşti îngrijorat fiindcă trebuie să conduci iarna în zone montane? Există soluţii care te pot ajuta să ajungi la destinaţie fără stres!

Iarnă avem de-a face cu drumuri înzăpezite sau cu porţiuni de gheaţa periculoase. Trebuie să conducem mereu cu grijă şi atenţie. În acest mod putem evita cu uşurinţa apariţia unor probleme în timpul călătoriei. În doar câteva săptămâni vom spune adio de la zăpadă şi de la tot ce înseamnă iarna. Deşi mulţi dintre noi aşteptam cu nerăbdare căldura, sunt câteva lucruri ce pot fi făcute doar când este frig şi ninge.

Într-adevăr, vremea este nefavorabilă pe timpul sezonului rece, însă asta nu înseamnă că nu ne putem bucura şi de avantajele aduse de iarnă. Acum este un moment prielnic să petreci câteva zile în frumoşii munţi Carpaţi şi să te relaxezi alături de prieteni sau familie. Dacă aveţi posibilitatea de a vă bucura de clipe minunate alături de cei dragi, de ce să nu profitaţi?

Photo credit: Marius Isac

Cele mai deosebite amintiri sunt formate în vacanţele cu oamenii importanţi din viaţa ta. În fond, lucrurile care contează cu adevărat sunt legăturile personale şi fericirea familiei tale. După perioade de stres, muncă intensă, un scurt concediu este mai mult decât binevenit. Şi nici nu este musai să pleci foarte departe.

În România, ai acces la numeroase staţiuni montane care te vor încânta prin peisaje deosebite şi o vastă cultură şi istorie locală. Nu este de mirare că foarte mulţi turişti străini aleg să vină în vacanţă undeva la Sinaia, Poiana Braşov, Durau, Vatra Dornei şi nu numai. Aceste staţiuni sunt surse de voioşie şi clipe minunate. Poţi descoperi câteva povesti sublime în una din aceste locuri.

Photo credit: Marius Isac

Poţi pleca relativ uşor şi să profiţi de un weekend prelungit pentru a te relaxa şi uită de griji. Însă, este foarte important să fii bine pregătit pentru un astfel de drum. Nu este nici un secret că pe timp de iarnă condusul poate deveni o adevărată provocare, mai ales în zonele montane. Temperaturile scăzute pot duce la crearea poleiului cât şi înzăpezirea unor regiuni, fiind mult mai greu de parcurs.

Trebuie să fim atenţi cu vremea. Aceasta poate să ne strice vacanţa. De ce să răcim sau mai grav să ne accidentăm? De asemenea, atunci când vine vorba de drumeţii prin condiţii de ninsoare, atenţia trebuie să primeze. Ar fi bine să vă informaţi: să ştiţi dacă sunt emise atenţionări de vreme rea, coduri galbene sau roşii de ninsoare. În astfel de situaţii, ar fi mai bine să vă amânaţi călătoria.

Photo credit: Vasile Prisacariu

Oricât de atent şi precaut ai fi, tot este necesar să iei câteva măsuri de siguranță. Ce poţi face pentru a te bucura din plin de vacanţa ta? Sunt câteva lucruri de care poţi ţine cont înainte de a porni la drum, mai ales pe o rută undeva în zona munţilor.

Fără îndoială, merită să stai câteva zile într-o staţiune fermecătoare şi poate să mai vizitezi şi câteva monumente istorice din jur. Dar în acelaşi timp, siguranţă este pe primul loc. În rândurile următoare, îţi vom oferi câteva recomandări pentru că tu să te poţi bucura de orice drum întreprins iarna la munte. Haide să afli mai multe detalii chiar acum!

5 sfaturi utile pentru a conduce la munte pe timp de iarnă fără probleme

Vacanţele sunt mereu o sursă de energii noi care te ajută să redevii entuziasmat de obiectivele propuse şi chiar să lucrezi cu mai mult spor. Experienţa descoperii unor lucruri noi poate fi o motivaţie puternică pentru a fi mult mai concentrat şi dedicat. În plus, nimic nu se compară cu timpul petrecut în compania persoanele apropiate iar o excursie poate fi oportunitate excelentă de a crea amintiri plăcute. Însă, înainte de toate, accentul cade pe siguranţă. Cum te pregăteşti corespunzători pentru a conduce maşina iarna la munte?

Photo credit: Marius Isac

În primul rând, va trebui să știi că dispui de un mijloc de transport de calitate şi pregătit pentru drumuri de iarnă (revizie la zi, cauciucuri potrivite, stare tehnică impecabilă etc). Nu poţi să te aventurezi la trasee prin munţi dacă nu te poţi baza pe maşina aleasă. În al doilea rând, ar fi util să te informezi în privinţa condiţiilor meteo şi al traficului în zona în care urmează să te duci. Apoi, nu ar fi rău să dispui şi de un sistem cu GPS pentru a te orienta mai uşor.

Photo credit: Cosmin Ilieș

Însă, deşi acestea sunt elemente esenţiale, tot va trebui să mai ţii cont de câteva lucruri. Iată 5 sfaturi demne de luat în considerare pentru a conduce fără stres:

Fă-ţi propria trusă de supravieţuire. Orice călătorie presupune un risc al neprevăzutului. Nu ştii exact la ce să te aştepţi, însă te poţi pregăti în această privinţă. Pe timp de iarnă, sunt şanse mari ca îngheţul, temperaturile scăzute, drumurile alunecoase şi chiar şi maşina (indiferent cât de bine întreţinută este) să îţi dea bătăi de cap.

Aşa că, nu ar fi o idee rea să ai tu propria trusa de salvare. Ar fi util să ai în portbagaj o pereche de mănuşi, cabluri de rapel, lopeţi mici, trusa de prim ajutor, perie de zăpadă, veste, lumânări şi chiar şi nişte gustări non perisabile dar pline de energie.

Photo credit: Bogdan Tofan

Curăţă maşina de zăpadă şi gheaţă. Deşi sună a un sfat evident, este important să fii răbdător şi să cureţi cu atenţie oglinzile şi parbrizul pentru a avea vizibilitate în trafic. Şi aşa condiţiile de drum sunt precare, nu îţi trebuie motive în plus să fii îngrijorat. Să aveţi grijă ca maşina să fie în condiţii optime de călătorie, pentru a evita dificultăţi tehnice.

Pleacă cu plinul făcut. Este de folos să ai rezervorul plin nu doar fiindcă îţi permite să te deplasezi pe distanţe lungi fără probleme dar şi datorită altor beneficii: reduce umezeala din sistemul de combustibil şi adăugă greutate maşinii pentru a frâna în condiţii de siguranţă.

Descoperă metoda cea mai bună pentru a redresa maşina în caz că derapează. În funcţie de tracţiunea autoturismului (pe faţă sau pe spate) şi dacă este dotată sau nu cu ABS sunt anumite tehnici ce îţi pot fi de folos pentru a aduce stabilitate pe drum. În cazul în care şoseaua este alunecoasă, trebuie să fii pregătit să stăpâneşti maşina corespunzător.

Alege modelul potrivit pentru drum. Dacă ştii că urmează să pleci în zone montane, ar fi de preferat să pleci echipat cu un model de autoturism care să se plieze pe nevoile tale de transport. Un SUV sau microbuz ar putea fi alegeri excelente. De ce? Fiindcă sunt maşini cu o constituţie robustă şi ce oferă un plus de siguranţă şi stabilitate la drum.

Photo credit: Bogdan Tofan

Aceste sfaturi sau recomandări sunt utile de urmărit dacă ştii că vei petrece multe ore conducând şi în zone mai dificil de parcurs. Şi noi, cei de la AutoBoca, te putem ajuta să pleci în călătoriile tale cu o maşină de calitate şi pe care să te poţi baza.

Ştim cât de esenţial este rolul autoturismului pentru vacanţe pe timp de iarnă. În acest sens, poţi închiria de la AutoBoca modele noi şi pregătite corespunzător pentru drum. Suzuki Vitara, Mercedes Benz Vito Tourer, VW Touran sunt doar câteva exemple de maşini ce ar putea fi parteneri de drum de încredere.

Le vei găsi întreţinute în condiţii excelente şi autoturismul ales îţi va fi înmânat curat şi cu plinul făcut. De asemenea poţi accesa şi câteva servicii extra (sistem de navigaţie prin GPS, lanţuri de zăpadă, scaun pentru copii şi altele) în cazul în care consideri că este nevoie.

Şi partea bună este că în luna ianuarie avem oferte de rent avantajoase ce oferă posibilitatea de a economisi şi bani. De ce ai spune nu? Contactează-ne chiar acum şi bucură-te de o maşină de calitate! Avem cele mai bune oferte realizate de specialiştii Autoboca. Profită de ele şi închiriază o maşină bună la un preţ mic!

Inchirieri masini