Idei de vacanţă pentru vara 2018: un traseu plin de poveste

Vara aceasta vă invităm să descoperiţi comorile turistice româneşti: o vacanţă sublimă în inima naturii, îmbrăţişaţi de soare şi voie bună! 

După lungi aşteptări, într-un final, momentul la care visam încă din timpul lunilor de iarnă, a sosit şi ne îndeamnă să începem plini de entuziasm să ne organizăm vacanţele. Vremea caldă, zilele însorite, natura verde şi întreaga atmosferă plină de viaţă, sunt motive îndeajuns de bune pentru a pune pe pauză tot ce înseamnă stres, responsabilităţi şi griji de natură financiară.

Dacă putem să ne detaşăm de aceste surse de epuizare, atunci sigur o să ne simţim mai bine mai târziu. În acest sens, putem porni într-o călătorie cu prietenii prin ţară. 

Photo credit: Ștefania Lău

Este îndeajuns ca aceste gânduri ne frământă în marea majoritate a timpului. Din când în când, merităm să ne relaxăm şi să ne preocupăm doar de sufletul nostru. Şi ce poate fi mai frumos decât o vacanţă împreună de oamenii dragi inimii în câteva locuri minunate?

Putem profita de aceste zile să creăm multe amintiri frumoase pe care să le păstrăm cu drag de-a lungul timpului. O zi sau două de relaxare ne pot ajuta să facem faţa mai bine presiunilor de la lucru. Doctorii ne recomandă mereu zile de relaxare, care să ne dea putere pentru noile provocări de la lucru. 

Photo credit: Bogdan Almajan

Foarte mulţi turişti romani şi străini îşi fac planurile pentru vacanţă mult aşteptată şi au pornit “vânătoarea” de oferte avantajoase. Primul pas constă mereu în informarea corespunzătoare. Va trebui să culegeţi date utile pentru a vă planifica concediul după placul inimii.

Din fericire, cu Internetul la îndemână, acum este mai simplu că niciodată să accesaţi pachete promoţionale de vacanţă. Nu doar atât, însă sunt mii de site-uri despre călătorii şi turism ce descriu experienţele altor oameni în explorarea României. De ce să nu le consultaţi? Acestea pot să vă ajute să setaţi parametrii unei experienţe cu totul speciale. 

Photo credit: Tinel Andronic

Vă puteţi inspira şi să vă creaţi propria ruta, una fascinantă, plină de poveşti şi legende. România este o ţară minunată şi are foarte multe de oferit celor curioşi să o descopere. Fie că vă place muntele sau marea, pe plaiurile mioritice le veţi găsi pe amândouă.

Şi partea cea mai frumoasă este că mai fiecare locaţie are ceva unic care surprinde plăcut (fie o bisericuţă veche, o pajişte verde sau construcţii impunătoare din secolele de mult trecute). Orice surpriză turistică poate deveni un dar minunat pentru turişti.

Photo credit: Vasile Prisacariu

În acest sens, vrem să vă ajutăm să aveţi parte de o vacanţă deosebită plină de clipe de neuitat. Vă propunem că pentru vacanţă de vară 2018 să urmaţi un circuit prin România. Pornirea va fi din Iaşi continuând către Suceava – Gura Humorului – Vatra Dornei – Cluj-Napoca. Ştim că timpul pentru concedii vine mereu cu o limită, aşa că această rută se poate acoperi în câteva zile.

În acest fel, vă puteţi bucura pe deplin de magia fiecărui loc. Sunteţi pregătiţi de o nouă aventură turistică? Dacă răspunsul vostru este DA, vă invităm să citiţi în continuare! Credem că o să descoperiţi câteva lucruri interesante.

Un traseu de vară prin România la volanul unui microbuz de încredere

Deşi marea majoritate a destinaţiilor propuse sunt predominant montane, asta nu înseamnă că activităţile sunt limitate doar la drumeţii sau plimbări prin pădurile dese ale masivelor muntoase. Bineînţeles şi acestea îşi au rolul lor, însă Munţii Carpaţi ascund mult mai multe comori turistice pe care nu ar trebui să le rataţi. 

Photo credit: Dusmanu Ionut

Suceava este un orăşel care va invita spre descoperirea unuia dintre cele mai iubite regiuni din ţară: Bucovina. Aici veţi găsi tradiţii, peisaje incredibile, construcţii vechi de sute de ani şi legende care vă vor stârni imaginaţia. Un obiectiv deosebit de important pentru istoria ţării noastre este Cetatea de Scaun. A fost ridicată în secolul al XIII-lea la iniţiativa domnitorului Petru Musat, ca un sistem de fortificaţie împotriva atacurilor otomane. Adevărata glorie a acestei cetăţi a avut loc pe timpul lui Ştefan cel Mare, care a implementat lucrări de expansiune şi adaptare a sistemului de apărare.

În prezent, încă mai puteţi admira această frumoasă cetate şi să vă delectaţi cu zecile de poveşti asociate cu locul unde a fost construită. Este un sentiment deosebit să păşiţi pe acelaşi pământ, unde în urmă cu câteva sute de ani, s-au dus multe crâncene bătălii.

Photo credit: Ionuț Dușmanu

Tot în apropierea Sucevei se afla şi cele mai apreciate mănăstiri pictate din ţară. Unele dintre ele sunt cunoscute pe plan internaţional pentru frumuseţea frescelor şi a arhitecturii. Marea majoritate dintre aceste construcţii religioase sunt incluse în patrimoniul cultural UNESCO şi atent îngrijite şi în prezent.

Mănăstirea Voroneţ, Putna, Suceviţa, Humor, sunt doar câteva exemple. Ar fi păcat să nu poposiţi şi aici câteva ore (sau zile) pentru a vă răsfăţaţi sufletele cu spiritualitate, linişte şi pace.

Photo credit: Dusmanu Ionut

Gura-Humorului şi Vatra Dornei sunt două staţiuni montane foarte iubite de către turiştii de pretutindeni. De ce? Fiindcă aici veţi găsi peisaje incredibile, natura neîmblânzită, departe de zidurile de beton ale oraşelor sau agitaţie şi stres. Din aceste zone vă puteţi pregăti pentru un mini-traseu pe munte. Nu este necesar să dedicaţi zile întregi acestei activităţi, însă merita să răpiţi câteva ore pentru a explora pădurile dese ale munţilor. Poate veţi descoperi şi o cascadă misterioasă!

Ultima destinaţie pe listă ar fi Cluj-Napoca, un oraş foarte important pentru vestul ţării atât din punct de vedere turistic cât şi economic. Mulţi investitori străini au investit în piaţa din Cluj şi numărul acestora vă creşte în următorii ani. Această aşezare urbană împleteşte elemente de modernism însă păstrează şi elemente ale unei istorii vechi şi pline de evenimente. 

Photo credit: Vasile Prisacariu

Pe lângă obiectivele de interes ce merită vizitate în Cluj (Piaţa Muzeului, Cetăţuia, Casa Matei Corvin şi altele), puteţi merge şi într-o scurtă vizită la Salina Turda. Este o mână de sare amenajata să primească turiştii şi să îi încânte cu misterele sale. Veţi avea acces la un lift panoramic, o roată cu gondole cât şi posibilitatea să mergeţi la plimbare cu barca.

Altfel spus, în doar câteva zile, veţi avea oportunitatea să descoperiţi mici frânturi din frumuseţile României şi să vă bucuraţi de o vacanţă relaxantă. Însă, un traseu de sute de kilometri, mai ales prin zone montane, va presupune să conduceţi multe ore. Aşa că, ar fi de preferat să dispuneţi de un mijloc de transport fiabil, sigur şi confortabil. Dacă v-aţi propus să porniţi la drum împreună cu familia, atunci va trebui să luaţi în considerare şi câteva aspecte legate de siguranţa celor mici cât şi spaţiul pentru depozitarea bagajelor.

AutoBoca vă poate ajuta cu maşini de calitate, pentru experienţe turistice şi auto inedite. Vrem să vă fim alături pentru că voi să călătoriţi cu plăcere către toate destinaţiile vizate. În acest sens, pentru vacanţă de vară cu familia, vă sugerăm să închiriaţi un microbuz deosebit, ce poate acomoda până la 7 persoane. Este vorba despre VW Touran, una dintre ultimele adiţii din flota noastră. 

Touran este un model bine pus la punct şi des închiriat de către clienţii noştri care au în vedere un drum lung. Conform feedbackului primit, acest microbuz se descurcă excelent chiar şi în cele mai precare condiţii rutiere. Din acest motiv, suntem convinşi că şi voi veţi fi încântaţi de VW Touran şi că va fi un partener de drum de încredere.

Partea bună este că puteţi închiria acest microbuz la un preţ special de la AutoBoca. Agenţii noştri sunt foarte bine pregătiţi şi în doar câteva minute vă pot da cheile la Touran! Contactaţi-ne chiar astăzi pentru a rezervă acest microbuz. Vacanţă voastră este doar la un click distanţă! Profitaţi şi voi de ofertele noastre din luna iunie!

Autoturisme bune de inchiriat