În iulie călătorim alături de AutoBoca prin orașele României

În căutarea city break-ului perfect prin România: bucuria unor experiențe de neuitat

Încet dar sigur ne îndreptăm către darurile turistice ale lunii iulie. Intrăm în teritoriul dedicat al verii și majoritatea romanilor au plănuite vacantele acum. Unii se gândesc să meargă la mare iar alții la munte. Indiferent de locul pe care urmează să-l vizităm, nu strica să facem acest lucru cu drag și entuziasm. Luna iulie este recunoscută pentru temperaturile ridicate, soarele generos cu razele sale și eterna căutare a umbrei și a locurilor răcoroase. Desi vrem să călătorim des și să profităm la maximum de lumina de afara, dăm peste problema termică, pe care cu greu o putem ignora. Să nu uitam de furtunile care bântuie România de câteva luni bune.    

Vremea pare a fi destul capricioasă, mai ales daca luăm în calcul schimbările climatice. Din păcate, Europa trece printr-o metamorfoză climatică, pe care trebuie să o luăm din ce în ce mai serios. Desi ne apropiem de punctul critic al încălzirii globale (poate chiar l-am depășit dar nu suntem conștienți de propria ignorantă), continuăm să sperăm că lucrurile se vor domoli. Un lucru este cert: omenirea trebuie să depună efort considerabil pentru a lupta împotriva încălzirii globale. Sperăm să rezolvăm această problemă până nu este prea tărziu. Daca generația actuală nu face nimic, atunci generația următoare o să moștenească un Pământ îngrozitor.    

Photo credit: Ionuț Dușmanu

Să trecem la călătorii minunate prin orașele românești

În prezent mulți români aleg să pornească în city breakuri vara. Ei folosesc din plin timpul liber pentru a descoperi orașe noi și interesante. De ce să nu ne bucurăm de călătorii faine prin orașele tarii? Sunt atât de multe orașe frumoase în România, încât cu certitudine putem găsi unul care să ne încânte. Arta city break-urilor a ajuns și în tara noastră, atrăgând români de toate vârstele. Românii vor să viziteze cât mai multe locuri faine, cu povesti interesante și localnici ospitalieri. Care sunt cele mai vizitate orașe românești? Răspunsul este puțin mai complex decât am bănui. Daca ne lăsăm în patima numerelor, mai precis al celor care vizitează un oraș sau altul, atunci riscăm să limitam anumite locații la o simplă participare într-un concurs de popularitate.   

Photo credit: Delia Gospodaru

Astăzi puteți porni la drum prin România cu entuziasm și drag, mai ales daca sunteți în căutarea unor experiențe plăcute. Tara noastră este „casa” primitoare pentru multe orașe frumoase, ce merita să fie incluse în itinerarii de tip city-break. În opinia noastră sunt câteva orașe de vizitat neapărat daca vreți ceva nou: Iași, Cluj Napoca, Timișoara, Sibiu, București, Constanta, Târgu-Mureș, Oradea, Suceava, Piatra Neamț, Alba Iulia, Târgu Jiu, Târgoviște și Curtea de Argeș. Fiecare oraș are o poveste, menita să seducă vizitatorii și să-i ajute să se simță bine. Daca avem și un bagaj de informații despre orașele pe care urmează să le vizitam, atunci devine puțin mai ușor să găsim itinerariul perfect.

O călătorie minunată începe cu o documentare atentă. Știm că sunt persoane care pornesc „orbește” la drum. Acestea încearcă adrenalina călătoriei fară plan, care uneori da roade iar alteori devine o corvoada. Putem spune totuși că un pic de pregătire nu strica, chiar ajuta. Știm că este mai ușor să te urci în mașină și să pornești către destinație cu entuziasmul turistului neinițiat însă cresc și șansele să dam peste o cazare dezamăgitoare sau restaurante neprietenoase. În acest sens putem investi câteva ore în plănuirea călătoriei. Așa reușim să găsim drumul optim către experiențe minunate.

opel astra transmisie automata de inchiriat pret mic

Din ce în ce mai mulți turiști optează pentru city breakuri în România

Astăzi putem observa mulți turiști fericiți care abia așteaptă să se bucure de experiențe turistice plăcute prin România. Ei încearcă să folosească inteligent timpul pe care-l au la dispoziție. Atunci când ai la dispoziție doar câteva zile, devine o reala provocare să găsești locul ideal de vizitat. Unii romani se duc la munte, mai ales daca acesta se afla la o distanta de 3-4 ore de condus cu mașina.

Alții încearcă să meargă în orașe pe care nu le-au vizitat niciodată. Închiriază mașini sau folosesc mijloace de transport în comun pentru a ajunge la destinație. Unii chiar apelează la trenuri, care din nefericire, în ultimele luni, s-au confruntat cu întârzieri semnificative. Speram că acestea o să dispară, deoarece călătorii au de suferit.

În ceea ce privește serviciul de rent a car, astăzi puteți oricând opta pentru o colaborare cu AutoBoca. De 10 ani ajutam clienții să se bucure de experiențe auto plăcute, oferindu-le acces facil la mașini de buna calitate. Daca doriți să aflați cum s-au simțit clienții atunci când au apelat la noi, citiți cu încredere testimonialele lor.

Le puteți găsi în pagina dedicata de testimoniale. Le-am oferit clienților șansă de a închiria autoturisme bune, de la producători auto de top. Dorim să ne ajutam clienții să se bucure de experiențe auto plăcute! Suntem mereu la dispoziția lor, oferind suport în fiecare moment al procesului de închiriere.

Contactati-ne cu încredere oricând doriți să închiriați o mașină buna! Profitați de ofertele noastre de vara și descoperiți România la volanul unui autoturism de calitate!