Portretul unei ţări moderne între Carpaţi

O Românie încântătoare în inima munţilor: vă invităm într-o călătorie magică în explorarea minunăţiilor Mamei Natură!

Munţii Carpaţi au reuşit de-a lungul anilor să inspire poeţi şi romancieri să creeze opere de artă interesante şi fascinante. Unele din ele au trecut graniţele ţării şi încă fascinează oamenii şi în prezent. Mii de turişti străini şi romani vizitează tara în lung şi în lat pentru a ajunge la câteva dintre obiectivele consacrate, precum Mănăstirea Voroneţ (datorită picturilor deosebit de frumoase), Cetatea Neamţului, Cetatea de Scaun a Sucevei, Castelul Bran, Castelul Peleş şi lista poate continua. Aceste locaţii reuşesc mereu să surprindă pozitiv vizitatorii, indiferent de locaţia lor de origine. Avem comori turistice minunate cu poveşti incredibile, care merita să le descoperiţi!

Chiar şi în marile oraşe din România sunt atracţii iubite de călători de pretutindeni (Palatul Parlamentului din Bucureşti, Teiul lui Eminescu şi Palatul Culturii din Iaşi, Piaţa Avram Iancu din Cluj, etc.). Cu alte cuvinte, România este un tărâm cu adevărat magic, bogat în locuri interesante, pline de istorie, cultura şi mai ales peisaje frumoase.

Recent am observat şi un interes aparte al marilor case de producţie de la Hollywood pentru ţara noastră. Au fost fost multe filme turnate în România, la Râşnov sau la Peleş, care au impresionat în străinătate. Chiar recent am urmărit un film pe Netflix intitulat Christmas Inheritance, filmat la Peleş. A fost un film drăguţ, de Crăciun, demn de urmărit într-o seară liniştită. 

Photo credit: Ionuț Dușmanu

Munţii Carpaţi ocupa un loc special în clasamentul destinaţiilor de vis pentru vacanţe de neuitat în ţară. De ce? În principal fiindcă priveliştile de aici sunt de-a dreptul rupte din poveşti. Indiferent de sezon, munţii sunt cu adevărat minunaţi şi reuşesc să impresioneze foarte plăcut vizitatorii. Probabil acesta este motivul care determină atât de mulţi romani şi străini să vină în România. Munţii Carpaţi au o latură magică care transformă o simplă drumeţie în ceva cu totul special.

Turiştii profesionişti iubesc Carpaţii româneşti, deoarece aici au parte de experienţe minunate, şi au şansa de a descoperii vestigii ale unei istorii bogate şi a intra în contact cu oameni primitori şi localnici cu zâmbetul pe buze. Romanii ştiu cum să se facă plăcuţi şi dau dovadă de carisma (atunci când vor), mai ales faţă de oaspeţi. Gazdele vor face tot posibilul pentru a-i face să se simtă bineveniţi şi să prezinte cele mai interesante tradiţii şi obiceiuri româneşti. Romanii sunt gazde primitoare, care reuşesc mereu să încânte turiştii străini.

Photo credit: Vasile Prisacariu

Din acest motiv turiştii străini vorbesc frumos despre gazde, dar au cuvinte de duh despre infrastructura românească. Se spune că în viaţă nu le poţi avea pe toate. Probabil acelaşi principiu se aplică şi în cazul României: avem zone care or să vă taie respiraţia prin frumuseţile naturale, legende fascinante, privelişti incredibile, însă în acelaşi timp avem drumuri prost întreţinute ceea ce fac deplasările să fie anevoioase. Efortul cu siguranţă merită, fiindcă o dată ajunşi la destinaţiile dorite, inima şi sufletul va fi încântat de bogăţiile naturale şi istorice care vă stau la îndemână.

De aceea, înainte de a porni la drum, nu ar fi o idee rea să vă alegeţi un mijloc de transport potrivit pentru infrastructura românească. Ar fi de preferat să găsiţi un autoturism spaţios, robust, uşor de manevrat şi care să aibă şi un consum redus. Deşi poate pare o combinaţie exigenta, vă asigurăm că astfel de maşini există.

AutoBoca vă poate ajuta să identificaţi modelele potrivite pentru călătoriile voastre prin România. Cum? Prin a vă pune la dispoziţie mijloace de transport de calitate şi întreţinute excelent. Însă, mai multe detalii, vă vom oferi în rândurile următoare. Credem că o să descoperiţi câteva lucruri interesante dacă parcurgeţi tot articolul. 

Photo credit: Mihaela Tănase

Înainte de a vă gândi la autoturismul ce vă va acompania la drum, ar fi bine să stabiliţi un traseu interesant prin Munţii Carpaţi. Pe timp de iarnă, destinaţiile montane devin magice. Sezonul rece are un farmec aparte în munţi. Atunci când ninge aici, s-ar părea că timpul se opreşte în loc doar pentru a ne putea bucura pe deplin de acele clipe divine. Stratul de zăpadă alb, strălucitor, brazii verzi cu beţele de nea, aerul curat de munte cât şi lipsa de agitaţie şi aglomeraţie, fac din Munţii Carpaţi locul ideal pentru o vacanţă liniştită.

Însă, care sunt destinaţiile montane pe care să le vizitaţi în această iarnă? Care ar fi cel mai frumos traseu prin Munţii Carpaţi? Ce fel de obiective turistice să vizitaţi? Acestea sunt câteva întrebări importante la care trebuie să găsiţi  răspuns înainte de a porni la drum. Noi vă putem fi de folos! Vă invităm să citiţi în continuare pentru a descoperi câteva rute demne de urmat!

Trasee în jurul munţilor Carpaţi: călătorii de neuitat pe timp de iarnă

Cu toţii vrem să avem parte de cele mai frumoase experienţe turistice şi profităm de vacanţele noastre. În fond, zilele libere sunt numărate, aşa că ar fi tare păcat să nu le maximizam conform preferinţelor noastre. De aceea, este bine să planificăm din timp care vor fi paşii pe care îi vom urma. Informaţiile corecte ne pot salva de la multe neplăceri şi de un concediu irosit. Aşadar, ce trebuie să faceţi? Răspunsul este simplu: o mică cercetare privind posibilităţile turistice posibile. Sunt zeci de website-uri în cadrul cărora oamenii explică în detaliu experienţele lor. Le puteţi utiliza ca surse de inspiraţie şi să vă puneţi la punct propriul itinerariu.

În acest sens, credem că vă putem fi de folos. Vă propunem două trasee în jurul munţilor Carpaţi care vă pot ajuta să aveţi parte de o vacanţă incredibile. Prima variantă ar fi cu plecarea din Bucureşti, apoi să vă îndreptăţi către Târgovişte – Sinaia – Braşov – Bran. Urmând această rută, veţi avea la dispoziţie o combinaţie turistică plăcută: elementele moderne ale capitalei care se împletesc cu cele romantice, medievale ale celorlalte locaţii montane. 

Turnul Chindiei Targoviste

Foto: Dusmanu Ionut

Târgovişte, este un orăşel cu o încărcătură istorică profundă şi timp de 300 de ani a fost sediul principal pentru Tara Românească. Aici puteţi vizita multe monumente medievale, în special Curtea Domnească şi Turnul Chindiei. Sinaia este una dintre staţiunile montane cele mai iubite de către turişti. Aici vă puteţi caza, iar iubitorii sporturilor de iarnă sunt invitaţi la pârtia de ski. Castelul Peleş este una dintre atracţiile principale din Sinia. Este o clădire impunătoare, luxoasă şi deosebit de frumoasă. Cu siguranţă merită să petreceţi şi aici câteva ore.

Despre Braşov s-au scris adevărate cărţi, însă nimic nu se compară cu senzaţia de a descoperi chiar voi acest orăşel montan. Chiar dacă aţi mai fost aici, de fiecare dată veţi găsi câte ceva nou, care să vă surprindă plăcut. În apropierea Brasovului, se afla una dintre cele mai interesante atracţii turistice din Transilvania: Castelul Bran. Aici puteţi să admiraţi muzeul din interior ce cuprinde piese de mobilier din lemn masiv, prelucrate manual, armuri ale cavalerilor medievali cât şi o colecţie de arme. Bineînţeles, veţi găsi şi multe indicii ale legendei lui Dracula.

Foto: Constantin Seghedin

O altă variantă de traseu ar putea fi cu plecarea din Iaşi şi să vă îndreptăţi către Târgu-Neamţ – Suceava – Voroneţ – Gura-Humorului. În această rută veţi descoperi diferite părţi ale Carpaţilor Orientali, bogaţi în parcuri şi rezervaţii naturale. În Târgu-Neamţ veţi găsi două atracţii turistice importante: Mânăstirea Neamţ şi Cetatea Neamţului. Sunt construcţii vechi de secole şi aduc un plus de valoare pentru patrimoniul cultural al ţării noastre. Cetatea este situată la o altitudine de peste 400 de metri deasupra oraşului şi de aici veţi avea o vedere panoramică deosebită. 

Photo credit: Vasile Prisacariu

Suceava este situată în inima Bucovinei şi veţi fi cuceriţi de frumuseţile naturale ale locurilor cât şi de ospitalitatea localnicilor. Cetatea de Scaun se număra printre obiectivele principale de vizitat de aici şi cu siguranţă nu veţi fi dezamăgiţi. Este un simbol al construcţiilor militare din Moldova şi chiar şi astăzi se ridică falnic şi impunător. La doar câţiva kilometri depărtare, veţi ajunge şi la Mănăstirea Voroneţ, una dintre cele mai frumoase lăcaşe de cult din România. Este situată în inima munţilor, departe de stres, aglomeraţie şi oameni grăbiţi. Aici veţi avea oportunitatea să admiraţi în pace frescele atent pictate de pe pereţii bisericii.

Gura-Humorului este o staţiune montane încântătoare din Moldova. Oamenii aleg să îşi petreacă concediile în această locaţie pentru a evada de tumultul marilor oraşe. Veţi găsi peisaje deosebite şi o atmosferă liniştitoare. De asemenea, veţi avea acces şi la o pârtie de ski, dacă doriţi să vă testaţi rezistenţa fizică.

Photo credit: Ionuț Dușmanu

Oricare din aceste două trasee vă va aduce experienţe turistice inedite şi oportunităţi de a vă crea amintiri plăcute în compania oamenilor dragi. Însă, aşa cum am menţionat anterior, veţi avea nevoie de o maşină bună pentru a înfrunta provocările rutiere. AutoBoca poate fi alegerea perfectă. De ce? Fiindcă suntem o firmă de închirieri auto, ce va pune la dispoziţie modele interesante de autoturisme gata de drum. În flota noastră veţi găsi VW Polo Automat, VW Jetta, Opel Astra Automat, VW Touran, Mercedes Benz Vito Tourer şi lista poate continua.

În funcţie de preferinţe şi numărul de pasageri, AutoBoca are maşina potrivită pentru voi. Contactaţi-ne chiar acum şi profitaţi de ofertele de rent pregătite pentru iarnă 2018! Vă putem surprinde plăcut cu autoturismele noastre. Acestea au fost alese cu deosebită atenţie de specialiştii AutoBoca pentru a oferi experienţe auto cât mai plăcute!

Inchirieri auto oras