5 destinaţii superbe din România ce încă păstrează o alură medievală: descoperiţi un itinerariu fascinant
Istoria, alături de cultură şi resursele naturale, reprezintă bogăţiile cele mai valoroase ale unei ţări. Avem o istorie bogată, care include numeroase clipe minunate dar şi dramatice. Fiecare moment este important deoarece ne-a ajutat să ne dezvoltăm ca naţiune.
Trecutul ne defineşte, ne educă şi în el vom găsi adevăratele semnificaţii ale vieţii. Dacă ne uităm rădăcinile, este ca şi cum ne-am uita pe noi înşine. Practic, prin intermediul sacrificiilor timp de secole a strămoşilor noştri, s-a construit societatea din prezent (fără care, puţin dintre noi am reuşi să supravieţuim).
Nu strica ca din când în când să ne bucurăm de o drumeţie prin România în care să căutăm elemente ale istoriei medievale. În mare măsură Evul Mediu romanesc defineşte într-o mare măsură ţară. Am avut domnitori importanţi care ne-au lăsat moştenire numeroase bogăţii. Ne-am gândit să scriem un articol care să cuprindă informaţii interesante despre cele mai frumoase locuri de vizitat din România.
România este un întreg mozaic de populaţii, frumos colorat şi fiecare piesă are rolul ei. Tocmai această diversitate ne face teritoriile unice şi încântătoare. Dacă veţi petrece câteva clipe pentru a pătrunde în misterele fascinante ale istoriei, veţi descoperi o altă lume, una care oglindeşte prezentul însă dintr-o altă perspectivă. Diversitatea ne oferă acces la obiceiuri şi tradiţii diferite. Acestea ne ajuta să creştem într-un mediu productiv şi creativ.
Din fericire, în România, încă mai există câteva zone ce au menţinut aproape intactă întreaga atmosferă medievală. Chiar şi în marile oraşe, în pofida modernismului ce pare să domine, veţi descoperi câteva clădiri impunătoare, cu o arhitectură aparte şi vechi de secole.
Ele veghează în tăcere viaţa cotidiană şi păstrează în zidurile lor sute de secrete ce le-au acumulat de-a lungul timpului. Fiecare astfel de monument, fortăreaţă, palat sau castel are o poveste aparte şi sunt multe legende de împărtăşit. Ar fi păcat să nu le descoperiţi alături de prieteni! Ei vă pot face călătoria prin ţara şi mai frumoasă!
În acest sens, vă invităm să descoperiţi 5 dintre acestea. Vă puteţi pune la punct un circuit deosebit începând din oraşul Cluj-Napoca apoi să vă îndreptăţi către Sighişoara, Sibiu, Braşov şi Bucureşti. Fiecare dintre aceste aşezări va impresiona cu cel puţin un element anume. Cluj-Napoca este unul dintre punctele principale din vestul ţării şi un reper în ceea ce priveşte avansările în domeniul IT. O să descoperiţi câteva lucruri interesante despre aceste locaţii minunate. Oraşul Cluj Napoca vă poate surprinde într-un mod plăcut.
Dar, într-un mod paradoxal, Clujul păstrează alura medievală. Mai fiecare clădire şi străduţă are câte o taină ascunsă. Însă, adevăratele atracţii sunt cele trei cetăţi ce îl înconjoară: Cetatea de pe Somes, Cetatea Breslelor şi Cetăţuia.
Dacă veţi urca dealul până la Cetăţuia (situată la o altitudine de 400 de metri), veţi obţine o vedere panoramică asupra întregului oraş. Este un moment deosebit ce merită imortalizat în poze. Să vă pregătiţi telefonul inteligent deoarece o să faceţi multe poze frumoase.
Sighişoara este un alt orăşel medieval care vă va fermeca dintr-o privire. Turnul cu Ceas, este simbolul Sighișoarei şi o adevărată privelişte de admirat. A fost construit în secolele XIII-XIV cu rol de turn de poartă ce străjuia intrarea în cetate.
În prezent, veţi avea oportunitatea să urcaţi până în vârful turnului şi să vă delectaţi cu p privelişte încântătoare asupra întregului oraş. De asemenea, puteţi vizita şi camera de tortură unde veţi avea acces prin intermediul Muzeului de Istorie (găzduit tot în Turnul cu Ceas). Oraşul Sighişoara merita să-l vizitaţi! Aici o să surprindeţi spiritul medieval cel mai bine.
Despre Sibiu s-a tot vorbit în mediul online în ultimii ani. Deloc surprinzător, mai ales când ne gândim la frumuseţea oraşului.
Şi pe bună dreptate: este un oraş cu o istorie de peste 900 de ani şi adăposteşte adevărate bijuterii arhitecturale. Multe dintre ele sunt incluse în patrimoniul UNESCO. Puteţi începe vizita din Piaţa Mare (o minunăţie în sine) apoi să vă îndreptăţi către muzeul Brukenthal, Turnul Sfatului şi Catedrala Evanghelică. Sunt atracţii de interes pe care orice turist roman sau străin ar trebui să le vadă măcar o dată.
Oraşul medieval Braşov vă aşteaptă să îi descoperiţi secretele cât să vă şi delectaţi cu împrejurimi naturale de invidiat. Aici se afla Muntele Tâmpa la care aveţi acces şi cu telescaunul. Ce poate fi mai frumos decât o plimbare la înălţime? Biserica Neagră, unul dintre reperele de interes din Braşov, este cea mai mare construcţie de stil gotic din România şi un monument cu adevărat impresionant. A avut o istorie tumultoasă şi a supravieţuit şi unui incendiu puternic. Puteţi vizita şi vechea cetăţuie a Brașovului cât şi Turnul Alb şi Negru.
Bucureşti, ultima destinaţie din circuit şi capitala României, are la rândul lui multe atracţii medievale. Curtea Veche era cel mai important centru politic şi administrativ al Ţării Româneşti în secolele XV-XVIII. A fost ridicată în timpul domniei lui Vlad Ţepeş şi în prezent este un muzeu în aer liber deosebit de frumos. Casa Melik, Hanul lui Manuc sunt alte construcţii medievale cu o importanţă deosebite pentru ţara noastră.
Altfel spus, o mică vacanţă pentru a descoperi comorile lăsate de istorie, se poate transforma într-o aventură memorabilă plină de locuri şi activităţi frumoase. Însă, în afară de a stabili un itinerariu interesant, va trebui să luaţi în considerare şi câteva elemente practice.
Identificarea unui mijloc de transport de calitate, fiabil şi potrivit la drumuri lungi, joacă un rol esenţial pentru o călătorie de succes. La acest aspect, intervine AutoBoca. Suntem o companie de rent, mereu pregătită să ne întâmpinăm clienţii cu maşini bune şi de încredere. Vrem să vă oferim o experienţă auto inedită şi suntem convinşi că veţi fi mulţumiţi de autoturismele noastre. În acest sens, vă invităm să descoperiţi noile oferte pe care vi le-am pregătit în această vară! Sunteţi pregătiţi de o experienţă auto cu o maşină de bun venit?
Modele noi de maşini pentru drumuri lipsite de stres prin ţară
Vara aceasta merită să vă delectaţi cu locaţii încântătoare, clipe de relaxare şi să descoperiţi şi câteva frânturi deosebite din istoria României. AutoBoca va sta alături să vă ajute să călătoriţi cu plăcere oriunde prin ţară. În flota noastră veţi găsi multe modele noi de maşini ce pot fi închiriate la preţuri avantajoase. Promitem calitate şi depunem eforturi constante pentru a ne ţine de cuvânt.
Aşadar, pentru un drum lung prin ţară, vă recomandăm să închiriaţi noul VW Jetta, Citroen C-Elysee sau VW Touran. Totul ţine de preferinţele voastre şi de numărul de pasageri. Jetta este un autoturism elegant, sigur şi care se adaptează cu uşurinţă la condiţiile rutiere. Noul model vine cu multe îmbunătăţiri menite să facă condusul mult mai fluid şi simplu. Nici Citroen C-Elysee nu va dezamăgi. Are o constituţie robustă şi veţi avea la dispoziţie mult spaţiu atât în interior cât şi în portbagaj.
Grupurile mai mari de persoane pot opta pentru închirierea unui VW Touran, un microbuz ce poate acomoda până la 7 pasageri. Uşor de condus, sigur şi confortabil, Touran poate fi partenerul de drum pe care îl căutaţi.
Partea bună este că puteţi închiria toate aceste maşini deosebite de la AutoBoca! Agenţii noştri vă stau la dispoziţie 24/7 pentru a vă oferi asistenta de care aveţi nevoie. Nu ezitaţi să ne contactaţi chiar astăzi! Profitaţi de ofertele noastre şi bucuraţi-vă de călătorii deosebite oriunde doriţi!