Stăm acasă și descoperim virtual lumea

Aventuri digitale fără precedent în România și Europa!

În momentul de față, avem de-a face cu o sumedenie de provocări. Covid-19 a adus în România o gama variată de restricții, care au fost impuse în diferite domenii din economie dar și în straturile societății. Am văzut cum aceste schimbări au determinat oamenii se se comporte altfel zi de zi și să accepte o realitate cu totul nouă. Au fost firme care s-au văzut nevoite să oprească activitatea sau sau o limiteze la maximum. Așa că angajații au fost trimiși în șomaj tehnic, fără posibilitatea de a mai lucra.

Ei au fost obligați să stea mai mult timp în case și să găsească lucruri de făcut. Nu este ușor să-ți schimbi total tiparul social și profesional și să accepți o nouă realitate pentru o perioada relativ nedeterminată. Totuși, trebuie să facem acest lucru, deoarece suntem în față unui virus periculos și imprevizibil. Cercetătorii și doctorii depun efort considerabil pentru a învăță mai multe lucruri despre virus și cum să-l controleze și ulterior să-l omoare.

Românii acasă pot fi foarte inventivi, în încercarea lor de a limita efectele plictiselii și ale monotoniei. Nimeni nu dorește să fie presat de gânduri nocive și lipsite de optimism. Uneori acestea din urmă ne iau prin surprindere dar trebuie să fim pregățiți. Acum că a trebuit să trecem de la libertate completă de mișcare la declarații și #stamacasa, ne vedem în imposibilitatea de avea o viziune clară a viitorului.

Mulți români, printre care și noi, au avut nevoie de timp pentru a acceptă realitatea în vreme de pandemiee. Din păcate, se pare vom fi nevoiți să trăim cu virusul mai mult timp. Trebuie să învățăm să fim cât mai atenți la igienă și să adoptăm măsuri corecte de protecție personală. Măștile și mănușile sunt indispensabile. Am observăt cum oamenii se îmbracă corespunzător și încearcă să se protejeze așa cum pot.

vizita pasul tihuta romania
Photo credit: Tinel Andronic

Dacă la începutul crizei era greu să găseșți măști și mănuși, astăzi lucrurile s-au schimbat. Avem posibilitatea de a găși măști și mănuși mai ușor, necesare pentru protecția personală. Dacă trebuie să ieșim în public, atunci trebuie să ne asigurăm că suntem bine protejați. Totuși, având în vedere că majoritatea timpului îl petrecem acasă, trebuie să găsim lucruri interesante și folositoare de făcut.

Putem investi acest timp în activități de dezvoltare profesională și personală. Așa vom putea crește văloarea personală și ceea ce putem aduce în activitatea firmei. Am putea avea în vedere să învățăm noi skilluri, în conformitate cu cerințele de pe piață muncii care se va schimba în viitor. Așadar, la sfârșitul acestei crizei, putem ieși mai pregătiți că oricând să facem față noilor pregătiri. Chiar dacă o să fie greu să dezvoltăm noi abilități, putem încerca!

Se poate observa un accent pus pe abilitățile din domeniul IT. Fie că vorbim despre software testing sau programare, oamenii pot să se orienteze cu atenție. Din fericire, multe cursuri sunt astăzi gratis și la dispoziția persoanelor interesate. Contează foarte mult să știm cum să abordăm procesul de învățare și documentare. Să nu grăbim lucrurile. Pe lângă cursurile online, găsim și o sumedenie de clipuri video online, care tratează diverse subiecte IT, necesare pentru o dezvoltare armonioasă.

unde se afla palatul parlamentului
Photo credit: Dusmanu Adina Alexandra

Activități plăcute acasă: personale și împreună cu familia

Dacă tot stăm acasă, am putea strânge o sumedenie de informații interesante despre lucruri și locuri diverse. Internetul este mai mult decât util, atunci când stai acasă. Acum mai mult că niciodată, internetul devine un companion pe cinste. El ne aduce mai aproape de locuri faine și oameni fascinanti. Știm că în această perioadă nu mai putem călători prin tot felul de regiuni europene, care cândvă ne aduceau atât de multă plăcere.

Fizic vom rămâne acasă însă virtual avem completă libertate de mișcare. Așa că putem participa la un turism virtual pe cinste, care să ne ducă aproape de locuri minunate. Avem la dispoziție o sumedenie de website-uri faine, cu articole interesante despre diverse obiective turistice, care mai de care mai faine. Acestea pot fi consultate cu încredere atunci când doriți să vă plimbați virtual prin locuri minunate din România și alte state europene.

Pe lângă aceste website-uri, putem utiliza Instagram și YouTube pentru a ne deplasa virtual prin tot felul de locuri minunate. Instagramul este potrivit pentru cei care vor să vadă fotografii din toată lumea. Cum îl puteți folosi? Căutați în bară de search locul care vă interesează și vedeți pozele postate de tot felul de călători.

Perspectivele sunt diferite și astfel puteți să vă formați o opinie informată despre locația respectivă. Acesta este marele avantaj al internetului: perspective și opinii diverse, ușor de accesat la nevoie. Ne putem da seama relativ ușor de starea de spirit a celor care au explorat anumite regiuni. Acest lucru este evident în interesul nostru. Descoperim avantajele și dezavantajele vizitării unui loc anume prin intemediul pozelor postate de oameni diverși.

Photo credit: Dusmanu Ionut

În ceea ce privește YouTube, aici flexibilitatea domină peisajul. Conținutul video este extrem de apreciat de cei care vor să viziteze online anume locuri. Popularitatea clipurilor de tip travel este ușor de înțeles. După o zi grea de muncă, vrei să te destinzi. Deschizi YouTube și porneșți într-o aventură plăcută alături de oameni simpatici, care-ți oferă o stare de bine. Vreți să știți ce canale de YouTube urmărim noi astăzi? Aici putem enumera trei canale pe care le urmărim cu deosebită plăcere de fiecare dată când avem ocazia.

Kara and Nate – canalul unui cuplu tare simpatic din Nashville, Statele Unite ale Americii care i-am urmărit de la început. Am văzut evoluția lor, de la doi tineri curioși și oarecum temători, al două persoane extrem de fascinante. Carismă celor doi se simte cum iese din micile ecrane, TV sau smartphone.

Un alt canal interesant este Flying the Nest, pe care l-am descoperit din greșeală în 2019. Aici o să întâlniți un cuplu simpatic din Australia, Stephen și Jess, care împărtășesc cu lumea aventurile lor din diverse țări. Ei au vizitat și România, unde s-au simțit minunat. Au avut parte de experiențe plăcute și așa au contribuit la promovarea țării noastre.

Al treilea canal pe care-l recomandăm cu entuziasm este cel al lui Mark Wiens. Acesta este o comoară pentru persoanele care iubesc să călătorească și să descopere anumite locuri prin intermediul mâncării. El este un food vlogger dar oferă și informații despre țările pe care le vizitează. Mark are un stil inconfundabil, aproape unic! De fiecare dată când îl urmărim, simțim cum foamea ne îndrumă pașii către bucătărie.

Știm că mai sunt și alte clipuri video interesante despre diverse locații, care pot fi urmărite cu drag. În acest sens, avem un mic sfat: căutați un oraș cu 4K lângă. Un astfel de keyword, poate reda în YouTube rezultate faine.

În ceea ce privește realitatea la sfârșitul crizei Covid-19 din România, avem în față multe provocări. Țara și societatea o să se schimbe. O să fim nevoiți să punem accent pe măsuri de siguranță la nivel personal și familial. Cu siguranță oamenii o să fie mai reticienti să interacționeze, ceea ce înseamnă o schimbare radicală de la tradiția socială ridicată a umanității. Vom vedea dacă după descoperirea unui tratament eficient, lucrurile vor reveni la normal. Cine știe când medicina o să ne ofere acces la un tratament performant și poate chiar la un vaccin eficient. Până când vom primi marea veste a salvării medicale, trebuie să fim atenți și să pășim cu grijă în societate.

Atunci când ne gândim la călătorii prin România post-Covid-19, să știți că vă puteți baza pe noi. O să vă așteptăm cu mașini de calitate, optime pentru tot felul de călătorii. Dorim să ne surprindem plăcut clienții și să-i ajutăm să exploreze cu drag orașele țării. Avem un formular de rezervare online în trei pași, ce poate fi completat rapid și fără bătăi de cap! 

Inchirieri auto oras