Servicii extra
Îţi oferim servicii extra. Pentru extra confort.
Ştim că atunci când pleci la drum, ai nevoie nu doar de o maşină închiriată, ci mai ales de confort. Ei bine, află că de la noi poţi să „închiriezi” şi confortul. Mai exact, servicii extra pentru extra confort. De aici afli mai multe informaţii despre ele, iar din cel de-al treilea pas din procesul de închiriere, alegi ce ţi se potriveşte.
Scaun pentru copil
Să călătoreşti cu cel mic e o bucurie dacă ai toate cele necesare pe drum. Ca să stai fără griji, îţi închiriem odată cu maşina şi scaun pentru copil. Sau mai multe, dacă ai nevoie. Pe lângă confort, acest accesoriu este indispensabil pentru siguranţa celui mic, având un sistem de prindere standard (ISOFIX).
GPS
De câte ori nu ţi s-a întâmplat să pleci în descoperirea unor locuri noi şi să te rătăceşti pe drum? Ca să-ţi fie mai uşor să te plimbi prin România Autentică, îţi închiriem odată cu maşina şi un GPS, adică un sistem de poziţionare prin satelit. Asta ca să ne asigurăm că ai o călătorie cât mai confortabilă.
Şofer adiţional
Să conduci la drum lung o maşină pe care nu o cunoşti poate fi uneori şi obositor. Ca să ai cu cine să împarţi, nu doar bucuriile unui drum, ci şi neplăcerile, îţi punem la dispoziţie opţiunea Sofer aditional, contra cost.
Internet to go
De câte ori pleci la drum, pleci cu gândul că vrei să te opreşti: la un popas, la un punct turistic, la un restaurant, la o cazare. Ca să poţi să găseşti tot ceea ce cauţi, fără să-ţi baţi capul întrebând în stânga şi în dreapta, îţi punem la dispoziţie internet în maşina cu trafic nelimitat.
Lanţuri zăpadă
E atât de frumoasă România Autentică pe timp de iarnă, încât e păcat să nu te bucuri pe deplin de ea. Şi ca să faci asta, ai nevoie de sigurantă pe drum înzăpezit. Adică de lanţuri de zapadă, ca să eviţi situaţiile neplăcute şi periculoase.