Biserică Armenească: o bijuterie spirituală de nepreţuit

În iunie, vă provocam să descoperiţi cu entuziasm câteva din cele mai frumoase oraşe din zona Moldovei 

Nu este niciun secret ca atracţiile turistice principale din zona Moldovei sunt mânăstirile, cetăţile şi bisericile medievale care dăinuiesc pe meleagurile romaneşti de secole. Timpul şi-a lăsat amprenta peste clădirile istorice ale României.

Aceste fortificaţii, ctitorite în zone retrase şi ascunse de păduri dese (cândva şi mai dese) sau munţi înalţi, au reuşit să atragă atenţia a milioane de turişti, pelerini români şi străini care vin aici în căutarea unor momente de linişte şi reculegere sufletească. Aceştia vin să viziteze monumentele spirituale şi istorice din Moldova pentru a lua contact cu o lume pierdută dar glorioasă: Evul Mediu românesc.

Peisaj vegetatie muntii Rarau

Photo credit: Dusmanu Ionut

De foarte multe ori, timpul nu ne permite să plecăm foarte des în vacanţe: ne simţim constrânşi de responsabilităţi, serviciu, uneori chiar şi de condiţiile meteo. Însă asta nu înseamnă că nu putem profita de un weekend sau câteva zile libere şi să plecăm la drum, în explorarea unor locaţii noi şi interesante. Câteva zile libere înseamnă de multe ori acces la surse de voioşie şi libertate emoţională. Din acest motiv, mulţi oameni depun efort considerabil pentru pune bazele unei experienţe pozitive.

Photo credit: Ștefania Lău

Avem nevoie doar de o maşină bună şi de companie plăcută. România, din fericire, a fost binecuvântată cu resurse naturale bogate cât şi cu o istorie ce cumulează secole întregi de legende, povesti şi construcţii deosebite. În ţara noastră o să găsiţi multe locaţii frumoase, care odată vizitate alături de prieteni şi familie, devin o sursă de bucurie şi libertate spirituală.

Vara aceasta, ar fi păcat să nu profitaţi de zilele însorite şi să încercaţi să mai descoperiţi câteva minunaţii ascunse pe teritoriul Moldovei. Unele dintre acestea sunt cunoscute publicului larg iar altele aşteaptă să le dezlegaţi misterul, uneori chiar printr-o întâmplare fericită.

Secretele Moldovei pot surprinde pana şi cel mai ursuz călător. Totuşi pentru a le descoperi este important să ne documentăm. Dacă suntem bine documentaţi, atunci cu siguranţă o să găsim locuri fascinante, menite să ne facă să zâmbim.

Photo credit: Ionuț Dușmanu

În acest sens, vă propunem să vizitaţi una din cele mai vechi biserici din Iaşi care merită atenţia celor care iubesc îmbinarea sublime a arhitecturii cu spiritualitatea. Este vorba despre Biserica Armenească. Dacă sunteţi curioşi să aflaţi mai multe detalii, vă invităm să citiţi în continuare! Pe noi ne-a surprins această minunată biserica.

Ce puteţi vizita la Biserică Armenească din Iaşi? Vă invităm la o mică călătorie în istorie!

Din păcate, noi romanii, ştim prea puţine lucruri despre armenii din ţara noastră şi chiar şi mai puţine despre întreg poporul armean. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, s-au produs mai multe valuri de migraţii ale armenilor către România. Ei căutau un refugiu, în urma războaielor crâncene.

În prezent, exista o comunitate restrânsă de armeni în ţara noastă, care încă păstrează ritualurile şi obiceiurile străvechi ale unei culturi cotropite. Deşi sunt puţin preoţi armeni, aceştia depun eforturi considerabile pentru  a crea o comunitate unită şi pentru a nu se uita tradiţiile din Armenia. 

Biserica armeană este o biserică creştină veche, autonomă şi naţională prin limbă. Dispune de un sistem ierarhic propriu cât şi o arhitectură şi artă specifică.  După o simplă privire veţi putea constata elementele care deosebesc lăcașele de cult armeneşti de cele romaneşti. În Biserica armeană se vede simbolul unei patrii pierdute, însă care rămâne unită în jurul unui lăcaş de cult minunat. 

Altfel spus, Biserica armeană este o biserică de rit ortodox, având origine apostolică nemijlocită, întrucât creştinismul a fost introdus şi răspândit în Armenia de către apostolii Tadeu şi Bartolomeu. Biserica se bucura de o atenţie sporită din partea călătorilor, care mereu se opresc din drumul lor pentru a o admira. 

Photo credit: Ionuț Dușmanu

În prezent, bisericile armeană şi românească sunt apropiate, întreţinând legături deschise ce promovează o comunicare continuă şi un schimb interculturale (prin vizite reciproce, schimburi de profesori, studenţi şi altele).  Ortodoxia armeană s-a remarcat prin luptă ei apriga împotriva vitregiilor aduse de-a lungul timpului. Ritualurile religioase, tradiţiile şi obiceiurile armeneşti sunt păstrate vii datorită contribuţiilor fiecărui cetăţean din comunitatea armeană. 

Participarea la o astfel de ceremonie este o experienţă inedite în sine, iar ca bonus, veţi avea frumuseţile arhitecturale şi naturale din împrejurimi. Este aproape incredibil însă şi fascinant, cum în inima Iaşului, se ascunde un alt univers plin de mister, istorie şi legenda. Credem că puteţi vizita cu încredere aceasta biserică dar şi zona înconjurătoare.

Photo credit: Ionuț Dușmanu

Biserica Armenească din Iaşi se presupune că a fost construită în anul 1395, datorită unei plăci de piatră cu o inscripţie ce afirma acest lucru. Deşi unii istorici se arata sceptici privind această afirmaţie, nu au dovezi pentru a arăta contrariul. Istoria este mereu contrazisă de cele mai recente descoperiri arheologice. Construcţia a fost renovată complet în anul 1803 şi este foarte aproape de o altă biserică deosebită din Iaşi, mai precis Biserica “Sf. Sava”.

Sunt foarte multe elemente care fac Biserica armenească din Iaşi deosebită, în special stilul arhitectural şi materialele utilizate pentru construcţie (piatră şi cărămidă confecţionate manual). Structură este în forma unui trifoi cu suprafaţa exterioară prevăzută cu asize pe orizontal. 

Photo credit: Dusmanu Ionut

Cele două turle zvelte ies în evidenţă de la depărtare ca şi cum ar îndemna vizitatorii curioşi să se oprească aici pentru a-i admira frumuseţea. O caracteristică specifică bisericilor armeneşti este înălţimea altarului, la trei sferturi de metru fătul de restul navei. La baza altarului veţi găsi un motiv floral frumos sculptat în marmură albă ce datează din 1817. De asemenea, veţi avea acces şi câteva obiecte de patrimoniu cu o deosebită valoare culturală şi istorică (cărţi, evanghelii, icoane şi altele).

Obiceiuri si traditii Romania

Photo credit: Dusmanu Ionut

Altfel spus, o vizită la Biserică Armenească din Iaşi, se poate transforma într-o călătorie frumoasă în trecut şi veţi avea oportunitatea să vă delectaţi cu multe legende şi privelişti încântătoare. Bineînţeles, pentru a maximiza vacanţele voastre prin Iaşi, veţi avea nevoie de un autoturism de încredere. Infrastructura mai trebuie îmbunătăţită în această parte a României, însă mai orice impediment poate fi trecut cu uşurinţă dacă aveţi la îndemâna o maşină de calitate.

Călătoreşte prin Iaşi la volanul unei maşini de bun venit

AutoBoca pot oferi oamenilor (turişti, localnici) posibilitatea de a închiria maşini bune, perfecte pentru experienţe urbane plăcute, lipsite de stress Dacă aveţi acces la un autoturism bun devine mult mai uşor să ajungeţi la cele mai frumoase locaţii din oraşul pe care-l vizitaţi. În acest sens, noi oferim acces la maşini bune, cu puţini km în bord, perfecte pentru drumuri plăcute! 

De ce să alegeţi să colaboraţi cu AutoBoca? Fiindcă veţi fi întâmpinaţi de profesionişti, cu multă experienţă în domeniu şi care vă stau alături pentru a vă ajuta să faceţi alegerea perfectă. În flota noastră, veţi avea acces la multe modele noi pe care le veţi conduce cu plăcere. Printre acestea putem enumera noul VW Jetta, VW Polo Automat, Suzuki Vitara, sau microbuze precum VW Touran şi Mercedes Benz Vito Tourer.

În funcţie de preferinţe şi de numărul de pasageri, noi vă putem înmâna un autoturism noi şi întreţinut în condiţii excelente. De ce să nu aveţi parte de o experienţă inedită deosebită alături de personale apropiate? Contactaţi-ne chiar acum şi profitaţi de ofertele noastre!

Inchirieri masini